Turist în orașul tău

Poți să ai muzeele cele mai curioase, dacă sunt în orașul tău sunt ca să fie,te gândești la ele și le arunci într-o listă pentru turul orașului în cazul în care un prieten apare te vizitează. Nu crește dorința în tine să-l vezi așa cum ți se întâmplă într-un oraș străin. Dacă-l știi acolo în locul lui în orașul în care treci prin fața lui curiozitatea e la locul ei. Până ieri. Am trecut prin fața Muzeului Cuza de pe Lăpușneanu și am intrat fără să ne târguim, poate doar să pierdem vremea, dar cu gândul că suntem în alt oraș care merită vizitat. Am intrat și noi ca niște veritabili turiști, ne-am cumpărat bilete la o super reducere pentru studenți, doar 3 Ron!! și așa am văzut cum miresele se fotografiază pe covoarele moi și în sălile roșiatice ale casei (am văzut astăzi peste 6 mirese în plimbarea noastră din Copou până pe Ștefan, spuneai că e târgul mireselor pe stradă sau un soi de festival medieval; iar în față la Moldova Mall un fotograf priceput era efectiv întins pe șosea pentru a-i fotografia pe cei doi care alergau în trafic; o fi scăpat viu de acolo, cine știe, dar mirii sigur s-au ales cu niște poze în mișcare). Ca să ne întoarcem la muzeu, mobilierul îți neliniștea mâinile pentru că voiai să simți colțurile scaunelor, întinsul meselor, pianul la care se fac recitaluri. Poate doar masa de biliard cu tacul inscripționat cu stemă te trezea la realitate. Se juca biliard pe vremea lui Cuza??? Se pare că da. Ieșenii sunt se pare sportivi de secole. Am fost și noi la tenis pe nocturnă de la 10 la 12 noaptea, erau toate terenurile ocupate de oameni plini de viață deși era în mijlocul săptămânii. Și seara era răcoroasă, și oamenii aveau doar voci și umbre. Și te mișcai cu spor și veselie pentru că altfel erai cu adevărat cina zecilor de țânțari. Decât să stai lungit și plictisit acasă, nu-i mai bine să alergi pe un teren și să simți că viața nu-i atât de gri și că nu îți trebuie mult să fii mai plin, mai viu sau vioi, cum e locul și omul de lângă voi.

Ca să continuăm traiul nostru de turist în propriul oraș astăzi am poposit de cu seară, de cu noapte mai degrabă în benzinăria OMV, unde laptele e cald și bun, ca și ciocolata caldă, și poți să continui poveștile când afară e deja prea frig pentru hainele noastre văratece. Nu știu voi, dar mie benzinăriile mi-au plăcut la nebunie mereu în călătorii, să mă uit pe rafturi, să-mi cumpăr cea mai ieftină revistă și o cafea to go. Daa, însă trebuie să te înconjori de oameni care nu se uită la ceasul târziu, care mănâncă într-o benzinărie în propriul oraș și nu musai într-un local plictisit. Care știu că viața-i scurtă și că oamenii vin și pleacă dar care sunt chiar și atunci când nu mai sunt. Oameni în casa cărora poți să-ți lași într-un colțișor o pijama și o periuță de dinți. Să te știi acolo. Și ei pe tine.

Nu-i rău să fii turist din când în când, să te plimbi cu ochii pe clădiri, să lungești cuvintele, să vorbești despre toți oamenii cunoscuți văzuți și nevăzuți, să te întrebi dacă peste 10 ani vom fi la fel, dacă vom vorbi despre aceiași oameni, dacă vom avea curajul sau puterea pe unii să-i lăsăm în drumul nostru pentru că așa a fost să fie sau îi vom duce cu greu dar liniștit în spate. Ne-am gândit mult astăzi, am copt gândul la foc mocnit și am ajuns la gândul pe care îl știam deja amândouă: pe unii oameni îi purtăm cu noi chiar dacă ei mai că s-ar desprinde pentru că nu putem accepta înăuntrul nostru că unii oameni ne-au locuit o vreme după care și-au mutat în cutii, treptat, tot ce a fost al vostru. Să pierzi un om, un prieten e o lupta cu tine, o poticneală a sufletului care nu poate închide ochii la cel care pleacă din el. Și pentru că nu poți trăi fără prieteni în lumea aceasta oricât de caldă și bună e familia, pentru că doar prietenii te fac și turist și om al casei, nu poți să-i lași în urmă. Chiar dacă ei poate au făcut pasul înainte spre înapoi. Fiindcă știi că a venit vremea să ai tu grijă de amândoi atunci când unul s-a mutat mai sus sau mai jos de drumul vostru.