Dacă ești omul care își vede viața cu o zi înainte să o trăiască ai tot felul de frici, în tot felul de forme și culori care trag de tine dimineață de dimineață să te întâmpine. Uneori îți poți pierde răsuflarea dacă le aduni pe toate într-un gând. De ce este înăuntrul nostru fără să știm sau al celor de lângă noi cred că ne este frică cel mai mult. Deseori mă gândesc că am să spun mai mult decât trebuie, că nu am să pot să-mi duc diplomația până la capăt, că nu îmi voi putea ține picioarele liniștite sub masă când omul de lângă mine lungește cuvintele fără a mă bucura cu nimic. Ți-e frică să pronunți că poate se va întâmpla. Dacă ții gândul în tine te împaci și te cerți tu cumva cu el, însă dacă îl îndrepți către celalalt deja sunteți doi cu aceeași frică.
Ne este cel mai tare frică în fața unei decizii pe termen lung. Când îți este dat de la Dumnezeu frica nu mai e pentru că nu mai e vorba de alegere. Nici de stat pe gând. Poate doar seara. Atunci alergi pentru că te știi prins înainte să fii. Însă când ai găsit poate căutând îndelung poate așteptând să fii căutat atunci e greul fricii. Fie că e vorba de un loc de muncă-dacă vei face față, dacă e ceea ce ai dorit să faci, de o căsătorie-dacă aș da o definiție căsătoriei ar fi aceea că îți iei chiar legal obligația de a face un om fericit, îl iei în spațiul ființei tale așa cum ți se schimbă domiciliu pe spate la buletin și ți se atașează o fâșie cu noua ta locuință, așa și omul acela e luat în spațiu de tine; frica nu vine aici, cel puțin nu pentru mine, că nu te va face fericit, că te va părăsi, ci că omul nu va atinge Fericirea în viața lângă tine, că nu va putea să tragă o linie la sfârșit de viață și să spună, da, am fost un om fericit.
Ne este frică de orașe străine pe care le găsim prietenoase în călătorii, dar când să ne mutăm în ele ne gândim care va fi magazinul de jos pentru noi, stația de autobuz cea ma apropiată, pe cine sunăm când se strică în casă ceva. Nu de străzile mari, de viața care poate ți se va schimba cu desăvârșire, ci lucrurile mici și familiare.
Ți-e frică fără doar și poate ca oamenii să nu te uite. Eu nu am avut puterea să uit nicio persoană care a fost înăuntrul meu. Fiecare cu căsuța lui la mine în suflet. Viața m-a învățat că sunt oameni și încă mulți care merg mereu cu spatele la ce au trăit, și odată ce și-au întors privirea și-au răsucit și gândul. Sunt puternici, sunt lași, nu ne-au avut înăuntrul lor, am fost doar o părere, un interval, cine mai știe. Bine pentru ei, sunt ca un râu. Mereu curați și limpezi. Sufletul meu e lacul în care fiecare poate face pluta de sărat. Râurile se aud în depărtare, râurile altora.
Ți-e frică de cuvinte, deși mie mi-au plăcut întotdeauna și dacă m-aș muta de tot în altă țară aș vorbi română chiar și cu animalele mele de casă. Și-e frică de cuvinte pentru că dacă le spui uneori pot fi prea mult pentru omul de lângă tine, uneori pot face din părere realitatea reală, te fac să auzi ce nu vrei să crezi. Ți-e frică de cuvintele altora pentru că uneori vin pe jumătate, alteori nu mai vin, alteori te duc într-o vorbă, alteori îți închid într-un rând lumi, anotimpuri și ferestre.
Ți-e frică de ani, de greșeli, de alegeri greșite care te urmăresc așa cum trecutul este în prezent oricât am vrea să nu fie. Ne urmărim unii pe alții doar pentru a nu ne îneca în râs sau plâns. Ne este frică de ce am putea deveni prin alți oameni dacă ne-am schimba pentru ei, de faptul că nu vom putea fi ceea ce ar vrea ceilalți, că vom uita să fim bucuroși ca niște copii, că vom uita că un cuvânt poate lua orice formă și că nu își are rostul doar de dicționar, că vom uita să trăim pe fâșia noastră de imaginar, că vom uita diminețile, oamenii pentru că se vor suprapune unii peste alții.
Ce știu sigur este că în viață unele întâmplări își au rostul lor. Că uneori ți se dă, ți se pune în traistă, sub ochi. Și atunci, fie că ți se dă pentru un an, pentru o viață cât un an, trebuie să nu-ți fie frică de gândul că ți se va lua. Dacă ești un om înțelept vei ști să așezi în suflet bucurie cu bucurie, să privești omul din gând și să știi că el este. Chiar și pe lună.
splendid!!!!
RăspundețiȘtergere