Pe după-amiază împrejurarea m-a găsit astăzi lângă o fată de vreo 19-20 de ani. După tenul ei închis la culoare, aş fi zis că e indiană. Avea o inocenţă şi o frumuseţe altfel decât a europenelor. Mi-a pus o întrebare în engleză şi când a văzut că îi răspund, mai ales că i-am şi zâmbind fiindcă mi-a plăcut să-i privesc felul diferit de a fi de al meu, a prins curaj şi a început să-mi povestească. Şi tot povestindu-mi îmi părea rău de ea, şi mă supăram pe ţara asta care sigur îi va lăsa o urmă adâncă în suflet, dar nu de bucuria unei experienţe de câţiva ani, de iubiri pe care le iei cu tine oriunde ţi-ai aşeza casa. Nu, fata asta va pleca din România cu o parte lăsată aici, o parte pe care zilele acestea o va rupe din ea, şi lipsa va rupe din ea.
Nu i-am întrebat numele, însă aproape dintr-o suflare mi-a spus că este studentă la stomatologie, că îşi aşteaptă iubitul român care mersese la un magazin să-i cumpere o pungă în care să respire mai bine. Şi că a aflat că este însărcinată şi că unica soluţie, ţinând cont de ţara din care este, de situaţia de studentă de aici, este să facă avort. Chiar azi. Eu nu prea mai aveam cuvinte, ce aş fi putut să-i spun, doar că dacă este sigură că vrea să facă asta. Şi atunci apare prietenul ei, un student ca oricare altul, îmbrăcat sărăcăcios, cu o pungă în mână. Urmau să meargă împreună la cabinetul medical ca el să-i traducă doctorului. Mă uitam la el şi la ea şi erau atât de diferiţi. Şi eram supărată cumplit pe el, deşi ştiu că e vina amândurora. Însă fata asta de care eu înmi voi aminti mult timp a rămas suflând când şi când într-o pungă. Înainte să plec m-a întrebat ce studiez eu şi mi-a zâmbit. Eu aş fi îmbrăţişat-o. Şi mi-a părut rău de ea şi de ţara asta în care ea a pierdut o parte din ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu