Astăzi eram în autobuz şi răsfoiam o carte luată de la bibliotecă în căutarea minunatei mele metaficţiuni. Şi deschideam cartea la întâmplare dar nu mi se arătau poeme în coincidenţe, ci texte în proză nu tocmai prietenoase. Şi în căutarea mea aud discuţia aprinsă între doi tineri de lângă mine. Prima dată unul dintre ei îi povesteşte celuilalt despre cartea pe care o citeşte, că ea grea, că trebuie să fii foarte citit să o înţelegi, aproape că-i spunea celuilalt că el nu ar fi în stare să o citească. Şi totuşi el se chinuie, citeşte seara cât poate de parca s-ar fi luptat cu exterminarea moliilor din apartament. Vă spun eu, asta-i treabă dificilă, am avut şi eu, m-am luptat cu ele şi ele cu mine, până a rămas doar una singură, Mol, care îmi ţine de urât când şi când.
Revenind la cei doi tineri şi schimbând subiectul ca şi ei, îi aud că încep să vorbească de o persoană cunoscută mie, nu i-au spus numele însă eu mi-am dat seama după două propoziţii. Şi mi-am închis cartea şi ascultam bucuroasă. Să auzi vorbindu-se de o persoană apropiată când aceasta e departe mai că o poţi întrupa puţin. Iar bârfa lungită despre persoanele dragi este cea mai cinstită formă de a o ţine prezentă. Şi se mirau când unul spune despre persoană comună nouă că are şi pagină de facebook acum, că ar merge să vadă ce mai face, musai cu o sticlă de vin, şi acela demisec. Şi mă bucuram şi eu în bucuria lor că-şi aduceau aşa de frumos aminte de o persoană. Unoeri îi trăim pe ceilalţi chiar şi prin oameni necunoscuţi. Eu nu-i ştiam dar i-am simţit prieteni aşa cum este şi persoana de care vorbeau. Absolut de prietenoşi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu