Dupa o zi de invatat si de munca, la 21.30 ne-am lungit pe un scaun la cinema, cu ochelari 3D de nu mai vedeam sa mananc micul-dejun, pranzul si cina la un loc cum fac eu de obicei, cu 3 ape la pret de una daca am fi fost cinstiti sa le luam din interior si nu de jos din gima.
Ce-mi place la animatii: ironia replicilor, de la simplitatea lor si a animalutelor care le spun la ceea ce vor sa spuna, simplitatea actiunii si rasuflul pe care il ai de la cele intelectuale si grele din timpul zieli, personajul central care desi pare cel mai neindemanatec om din lume, tocmai prin naivitate si noroc le rezolva pe toate, personajul din spate-inteleptul cu replicile cele mai ascutite dar care o pateste pana la urma, personajul-mascarici de obicei slab, caraghios, dar care aduce uneori replicile unde trebuie.
In Kung-Fu Panda 2, Ursul innebunit dupa mancare, pe care nu l-ai vedea niciodata stand in nemiscarea acelei paci interioare chinezesti iti destinde simturile prin bunatatea fata de tatal sau, gansacul, bucatar de exceptie, tatal taiteilor de pe pamant, care scrie sloganuri sa-si promoveze localul, prin prietenia pe care o arata colegilor sai de calatorie, prin naivitatea cu care isi imita maestrul. Luptele cu paunul se transforma in scene de circ in care ursul rotunjor merge pe sarme, se invarte, te ameteste de-a dreptul, si pana la urma reuseste sa-i doboare pe toti, din greseala, se intelege. Intalnirea finala dintre Panda si tatal-gansac care face un nou slogan din reusita fiului sau care salveaza China, imaginea lui Panda junior parasit intr-un mod ocrotitor de parinti fac din comedie o mini drama a apropierii de familie si a invataturii ca doar gasindu-ti pacea interioara poti invinge.
Va recomand Kung Fu Panda intr-o seara linistita, intr-o dupa-amiaza de duminica, intr-o zi cu ploaie sau cu prea mult soare. Noi ne-am odihnit, am ras, ne-am regasit unii pe altii in film, ne-am adunat intr-un cuvant.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu