Am inceput sa scriu pe blog prin 2007. Mi-am postat atunci singurele mele 10 poezii pe care le scrisesem intr-o seara pentru un concurs de creatie. Am participat cred la toate concursurile de eseuri si cele de critica literara in facultate, insa niciodata la cele de poezii. Si cum nu am castigat niciun premiu cu acele poezii, m-am hotarat sa fie prima si ultima data cand scriu poezii. Eram suparata nu pe mine, ci pe situatia in sine ca era primul concurs la care eu nu luam nimic (nici ca as fi luat in considerare ca le-am scris pe toate 10 in mai putin de o ora). Asa ca m-am suparat si pe poeziile mele pe care le-au citit doar colegele mele de camin. Ba chiar le-au considerat bune. Am inceput sa rescriu, de fapt sa ma rescriu, sa ma citesc intr-o toamna.
Am scris foarte rar in acea vreme, de obicei despre oameni si cartile lor, despre evenimente. Scriam putin fara sa-mi asum si poate de aceea eram citita si mai rar. Sau cel putin nu stiam pe nimeni care sa ma citeasca. Sa scrii pentru tine e si asta o indeletnicire profitabile sufleteste.
Scrisul a luat cu adevarat o pauza majora cat am fost in germania,, cu toate ca imi propusesem sa scriu in fiecare zi. Si chiar as fi avut ce povesti la cat de mult am calatorit. Am postat un singur articol in 5 luni in ultima zi de konstanz, pe care l-am trimis prietenilor mei romani.
De prin 2009 am inceput sa-mi asum ca sunt multi oameni, prieteni sau necunoscuti care imi acceseaza blogul. De la un timp, blogul meu a devenit constant in postari, m-am obisnuit eu sa scriu aproape in fiecare seara, despre intalniri, mici evenimente personale, ganduri care nu ma lasa in pace si mai bine le arunc intr-o postare. Despre ce e in mine, ce as vrea sa am, ce am si nu am in acelasi timp, despre zile mai mari sau mai mici.
A fost un timp cand scriam cu 2 maini, si seara urcam ce scrisesem cu o mana langa mana cealalta. A fost un timp bun. De fapt, de atunci am inceput sa scriu cu adevarat.
De cand am inceput sa scriu in iasuluniversitar, blogul meu a devenit si mai personal, pentru ca am dus acolo tot ce as fi putut scrie serios ca sa spun asa.
Pe viitor, mi-as pune mai multe poze, linkuri, trimiteri la locuri, bloguri, cantece, filme care imi plac. Dar pentru asta imi trebuie timp si nu il mai am ca atunci cand pierdeam vremea dimineata de dimineata.
Mai scriu, ma mai citesc si tot asa. Mai scriu sa ma stie altii vie, asa cum m-au facut ei. Mai scriu pentru numele din mine, pentru toate felurile mele de a fi. Ma scriu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu