Nu ştiu ce aţi făcut voi weekendul acesta dar eu am muncit. Am tot citit, şi am scris din nou pentru o conferinţă, şi am stat într-o conferinţă skype vreo 2 ore cu oameni împânziţi prin toată lumea şi abia spre seară am avut timp de mine şi de gândurile mele.
Şi adunându-mi gândurile le-am luat cu mine, să rămână vreodată fără mine nici că s-ar putea, mă năpădesc şi trag de mine până râd sau plâng numai să scap de ele. Astăzi m-am dat cu role o oră întreagă şi mă bucuram să văd soarele de după Mitropolie, care îmi intra in ochi de nu mai vedeam nimic în faţă. Şi dacă nu aş fi avut rolele grele în picioare m-ar fi luat vântul cu totul.
În seara aceasta Iaşul mi-a părut tăcut şi mai tăcut în afara căştilor mele cu muzică în timp ce mă dădeam cu role. Şi m+am gândit la ce m-a tot măcinat de când am avut conferinţa noastră, a celor implicaţi în proiectul vocipentruromînia cu boardul de la GRSP society, o organizatie care se ocupă tocmai de proiecte de voluntariat ca al nostru care promovează românii din afara ţării sau tocmai începerea studiilor sau a unei cariere în afara ţării. Şi în timpul conferinţei am interacţionat cu oameni care aveau tot felul de funcţii măreţe pe la multinaţionale în Munchen, Barcelona, încât mă interogam eu ce am făcut eu în toţi aceşti ani. Cum astfel de oameni au reuşit să ajungă acolo iar eu nu am nimic, decât un doctorat început care îmi va aduce o diplomă românească şi poate una germană şi nişte luni de trai în afară. În rest nimic. Ce m-a suprins la aceşti oameni era felul în care comunicau, cât de stăpâni pe ceea ce trebuiau sa transmită, câtă energie într-un proiect care e doar voluntariat.
Să fii omul potrivit la locul potrivit dar şi să munceşti mult e singura soluţie să ajungi să fii mulţumit de ce faci. Eu încă nu sunt şi cred ca va mai trece ceva vreme până să-mi găsesc locul. Dar îl voi căuta prin România sau în afară, convingându-mă tot mai mult că Iaşul mi-a fost doar un popas, însă singura posibilitate de a mă cunoaşte prin altul. Şi pentru asta nu aş fi dat niciun oraş din lume, niciun serviciu. Nimic! Pentru întâlnirea cu mine aş fi dat totul. Am dat puţin, atât cât mi s-a permis, şi am primit câte-n lună şi în soare. Cât pentru toată viaţa. Cât pentru Neculae care nu va şti pe cine va lua lângă el, un om cu sufletul înăuntru şi-n formă citită in-vers. Acesta este rostul pe care îl înţeleg momentan de ce m-am aflat un timp într-un oraş care momentan nu îmi mai dă nimic. Doar gânduri de plecare.
Oriunde mi-aş clădi casa în lumea aceasta, mi-aş sădi copacul mult dorit trăiesc în continuare in Iaşi prin mine cea care a rămas recunoscută. Într-o casă, într-un cuvânt, într-un nume.
Până una alta, a fost un apus roşiatic-moviu de-ţi umplea inima de bucurie şi gândurile se cuminţeau să asculte soarele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu