Cu geamul deschis astazi mi-au zgribulit picioarele goale pe parchet. Dar imi placea sa le simt inghetate de mai aveam putin si nu le mai miscam.
Se facuse in camera mea inchisa ermetic din sera gradina si racoarea imi intra in piele.
Cu nasul in cursurile mele priveam din cand in cand un nume si simteam omul aproape. Cat poate sa insemne apropierea dintre oameni daca uneori iti este indeajuns sa-i vezi numele scris undeva si sa-l simti aproape, viu. Cat e de tarziu uneori si ce inseamna sa simti timpul apasandu-te, sa culegi ce a mai ramas.
Mi-as fi lungit pasii astazi pe drumuri noi, undeva la munte sau la tara. Dar m-am lungit pe gand si am crezut.
In fata mea cele doua drumuri stau lipite de suflet intr-o casa in care imi voi lasa o parte din mine in septembrie. As lua masa la care se ridica orgoliul meu.
Trebuie sa cred ca numele sa nasca omul.
Am invatat atat de mult pe de rost, am invatat totul de la frunte la maini. Insa cand sa spun tot ce stiu totul se amesteca si ma nelinisteste.
Vreau sa ajung intr-un loc in care sa fie devreme. Sa fac eu sa rasara soarele din mine. Si sa-mi pun luna in orice parte de zi, in orice colt de casa. E dreptul meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu