Omul meu

Am auzit cuvantul acesta in multe contexte si de fiecare data m-a uimit semnificatia si inclinatia sufleteasca pe care o aratau oamenii.

Prima persoana la care ma gandesc de fiecare data este bunica mea. Daca venea vreun vecin sau vreun strain la noi in curte si intreba de bunicu, ea spunea: Omu meu e plecat acum, vino mai tarziu. Nu stie ea valoarea pe care o da articolul hotarat sau posesivul unui substantiv, mai ales raportat la o persoana apropiata. Insa pentru ea omu e ceea ce nu mai gasesti astazi in semnificatie, ci numai la tara, dar satul acela vechi in care numai batranii au mai ramas sa vorbeasca in pilde. Iar omu acesta pentru bunica era fiinta, centrul curtii ei. Daca bunica ar fi avut mobil sigur in agenda bunicul ar fi trecut Omu meu. Dar bunica nu are si nu stie saraca ca omu ei este inceputul lumii ei, centrul bun sau rau cum o fi fost in acesti multi ani.

La o masa de cursanti doctoranzi cineva ne spune ca a auzit pe cineva zicand: Pe strada trecea un om si o femeie. Noi am ras atunci dar eu m-am gandit la felul in care a gandit cel care a spus inteleapta vorba, la discriminare ca doar sunt femeie, dar nu m-am revoltat si am venit si eu cu o maxima la fel de inteleapta. Imi spusese si mie cineva ca vazuse pe usa cuiva scris Popescu si nevasta-sa. Am ras si atunci si m-am trezit eu sa le tin teoria mea de cat de mult reneg eu cuvintele nevasta-mea , barbata-miu si ca m-ar intrista enorm sa stiu ca sotul meu vorbeste asa despre mine. Si langa mine, o colega de doctorat foarte linistita, femeia care are o timiditate si o finete din nastere, spune: Dar eu spun mereu de sotul meu Barbata-miu, dar nu conceptualizez niciodata ce spun. Daca si o fiinta ca ea foloseste vorba asta, ca pentru mine cuvant nu e, atunci poate nu e asa de trist sa tot aud vorbindu-se asa.

In cele din urma, oamenilor dragi nu le spui nici barbat, nici femeie, nici sotie sau nevasta, ci ii nasti singur prin numele pe care il dai. Si atunci tot ce e in afara moare, ca omul sa se faca nou si viu prin sunete. In nume e omul cu toate ale lui. Sa pierzi omul inseamna sa scoti din limba un cuvant pe care tu l-ai facut.Si cum sa uiti cuvantul daca poti sa iei sunet cu sunet si sa faci omul. Cand mi-am pierdut numele, cautam sunetele numelui meu sa-l refac. Si il spuneam eu in gand de teama sa nu moara. Pentru ca daca numele ar fi disparut din limba, eu cea care am fost ar fi cazut ca un cuvant.